constipatie sociala

Trece vremea si se scurg zilele peste mine, si ma simt ca un somon care incearca sa inoate upstream. Voiam de mult sa mai scriu aici, dar de fiecare data cand zic "hai!", trebuie obligatoriu sa se intample ceva. Deci ce mai e nou pe frontul de est?

Pai acum doua saptamani, frontul de est s-a mutat in vest, la Budapesta. Am mers cu masina pana ne-au sarit capacele, prin Sibiu, Deva (zzzzzz....) si apoi, intr-un final apoteotic si cu multi draci, insasi capitala ungureasca. Mi-e greu sa spun ce anume parere mi-am facut despre acest oras. Poate daca nu ar fi fost totul atat de perfect, m-ar fi impresionat mai putin. Asa, fiind prima excursie non-estivala pe care o intreprind cu tp, imi va ramane in memorie for ever and ever and ever... Hotelul era un micutz jeg, dar plasat asa de bine incat i s-au iertat multe. O camera alba, cu doua paturi alaturate, incomode prin stinghia care ne despartea, o baie care mirosea a sulf, un balcon pe care s-a fumat mult... Mic dejun cu jumari cum numai ungurii pot sa faca, bucatele de grasime pura, atat de bine prajite incat pana si lemmingul le-a mancat cu placere. Cel mai dragut metrou pe care l-am vazut, micut si cu cateva vagonase, ca trenuletul care facea, odata demult, inconjurul parcului copiilor. O strada linistita, cu ambasade, langa una cosmopolita, cu un restaurant cu sushi care ne-a ametit stomacul de placere doua zile la rand. Cheiul si cetatea, luminate frumos, puree de castane, langosi cu usturoi, dragostea de budapesta care trece prin stomac. parcuri imense cu copilasi, catei si inghetata, muzee pe langa care am trecut veseli si insolenti, dar mai ales, si mai ales... zambete si tinut de mana, si glume idioate, si vorbit in germana ca sa uite lemmingul de anumite infirmitati, si multa multa bucurie, cand am descoperit impreuna un oras. Cred ca asta a fost, de fapt, magia acestei excursii. Bucuria impartasita a descoperirii.

Si mai presus de asta... CONCERTUL. Un club dubios, intr-un cartier si mai si, de nu ne dadeam seama daca aia e intrarea principala sau nu. Doua ore de asteptat afara, cu alti douazeci-or-so de rocarashi maghiari care pareau cam plouati. Pai cum, udne e masa aia incredibila de oameni care a terminat biletele la trei zile de la punerea lor in vanzare?! Aveau si ei sa vina. Intre timp, la 8 fix ni s-a permis intrarea in ceea ce tp ma asigura ca este un adevarat templu al concertelor moderne de rockcoae. WigWam-ul m-a impresionat, ce-i drept. Mare cat Baza Militara (RIP), dar mult mai cu cap facut, cu o scena de n-a vazut lemmingu decat la sala palatului, cu doua baruri cu bere ieftina ca aia din utopia, dar cu trei clase peste cacalitate. "n00bi" si "suparati", straini cat de cat, vreo doua grupulete de romani. Multi copii (si cand zic copii, vreau sa zic 10-12 ani), cu parinti/frati, multi oameni maturi (35+). Si multa nesimteala. Nu ai voie cu camera. Nici cu aparatul foto. Nu ai ce merchandise sa cumperi. Dar ia aici un cd cu o melodie de pe albumul care o sa apara el candva in cursul anului. Mda... s-ar parea ca mioriticismul se ia.

Concertul... m-a cutremurat, atat fizic, cand au inceput tobele si basii, cat si pisichic, cand m-am trezit la doi pasi de neshte oameni care face o muzica, frate.... Leave's Eyes au fost o surpriza placuta, cu al lor Alex care si-a castigat un loc in inima mea, cu parul lung si blond si zambetul copilaresc cand toata sala scanda dupa el "hey-hey". de aici si vorba: when in doubt, go "hey hey hey" :D. S-au auzit bine live, mult mai bine decat am putea noi sa speram vreodata, caci sonorizarea romaneasca mai are secole multe de parcurs. Miscare scenica impresionanta, un public care i-a primit cu caldura, un bassist pseudo-roman cam bulversat, pene si apa minerala aruncata in public. O ora de incantare si, daca inchideai ochii, sau macar ti-i atinteai pe Alex, simteai ca esti pe malul marii nordului, privind un sat intreg de vikingi care urmau sa brave the cold ocean waters, discover new lands and rule the world.

Apoi... 45 de minute de pauza, de ameteala, si nici nu mi-am dat seama cand a aparut nenea youngblood pe scena. Din acel moment si pana cand m-am trezit din hipnoza si l-am tras pe tp dupa mine, parca nici nu mai stiu ce s-a intamplat. Amintiri fragmentate, cu picuri de sudoare sarind din barbutza lui khan, cu simonica, cu o sala de aprox. 1000 de oameni care cantau toate versurile. cu solo-uri la toate instrumentele, care ne-au lasati mesmerized. cu multa dragoste pentru o muzica care ma vrajeste si ma misca, si ma joaca cum vrea ea.

Aceasta a fost "marea aventura a porcusorului de lemming", care a calatorit 900 de kilometri ca sa vada niste kameloti care, intr-o ora si un pic, au facut lumea sa para mai frumoasa. restecpa, oameni buni.

_______________________________________________________________________________

week-endul trecut, munte cu impactul. 7 ore de mers cu autocarul, cocotat pe niste serpentine ametitoare. oameni frumosi, ras mult, mafia, lupi pufosi, urcat munte prin zapada care ne ajungea pana la genunchi, o tabara unde imi doresc sa revin. copii care mi-au cazut cu tronc, care m-au scos din fumurile si pretentiile pe care nici nu observasem ca le am. dragoste multa pentru oameni, in general.

__________________________________________________________________________________

peste doua weekenduri, mare cu impactul. :)) nu cred ca ma crede cineva cand zic ca plecarile astea sunt in interes de servici. lemmingul se maturizeaza si emancipeaza... bullshite! imi doresc sa fiu mereu asa de fericita, si sa ma simt asa de implinita ca acum. imi doresc ca publicul sa fie mereu asa de primitor cum a fost la ultimele piese de tf, daca nu mai mult de atat. imi doresc sa vina sute de oameni la festival, sa ne facem auziti si intelesi si sa dobandim ceea ce cautam din partea celor din jur: sa le pese. sa se implice. sa arate ca nu sunt in viata degeaba. pentru ca altfel, ar fi prea mult de suportat, gandul ca cei carora le pasa dispar prea repede, iar cei care nu se agita de nici un fel traiesc fericiti in locul lor. viva la revolucion! sau, cu alte cuvinte: ESTI SPECTATOR? FA, NAIBII, CEVA. IA ARTITUDINE!

Vis

Copilul iesi pe usa din dos si se uita cu grija in curte. Latra un caine. Soarele cadea pe asfaltul gri si se topea in indiferenta pietrei si se ridica din nou deasupra copilului, luminandu-l. Parintii nu erau acasa. Bun. Sa cautam gaura din gard, gaura spre fericire. Cainele nu mai latra, nici soarele nu se mai topea infinit pe asfaltul din curte; il acoperise un nor.

Copilul zambea in timp ce se strecura spre libertate. Am studiat James Joyce la scoala. De unde stiam eu ca pe Parnell il chema Charles? Unde eram eu in 1891? Dar nu, e doar o poveste. Eu nu merg la scoala. Eu nu il citesc pe Joyce, eu nu citesc, eu sunt un copil. Eu vreau sa fug, sa ma joc.

Nu mai zambea cand incepu sa urce scarile de piatra. Soarele renuntase sa se mai topeasca pe asfalt si ii inunda ochii cu lumina alba. Unde sunt ceilalti? De ce e atata liniste in jur? Ii rasunau pasii pe caldaram si era liniste. Se opri si isi ridica privirea albastra spre albastrul cerului, iar culorile se oglindira una intr-alta. Albastru. Totul se pierdu in lumina. Copilul incepu sa alerge, cu mainile intinse, spre fericire… un parc, un camp de iarba fara copaci, pe un piedestal gri, iar la orizont – tacere. Parcul se intindea la infinit, si dincolo, strapungea intunericul misterului cu soarele lui varatic, si mai departe, intr-un alt timp prezent, un prezent mai altfel.

Unde sunt ceilalti? Tot nu au venit. Ma surprinde, nu le sta in fire sa intarzie la zilnicul joc de sotron… o minge se rostogoleste la picioarele copilului, apoi o umbra, fara culoare dar plina de viata, urmata de altele. Ce bine ca ati venit. Hai sa ne jucam. Hai sa evadam.

Soarele isi urmeaza, plictisit, traseul zilnic. Copiii isi urmeaza si ei visul zilnic, in care canta si zboara si se joaca printre razele soarelui. Bomboane, codite si jucarii… vise de copil. Fac ce au facut si ieri, si saptamana trecuta, si acum un an. Dar maine? E o alta poveste, maine o luam de la inceput.

Copilul ofteaza in timp ce coboara scarile spre casa. Fundamentul de ciment si iarba parcului raman in urma si soarele ii lumineaza spatele, proiectandu-i umbra la picioare. Gaura din gard il asteapta si parca il mustruluieste cu sipcile-i verzi de lemn, desprinse din cuiele lor. Ai intarziat. Nu ma mai certa, e viata mea. Copile, viata nu-ti apartine, e a lumii, si lumea nu iarta.

Intunericul cade, cainele inca mai latra. Usa se deschide si in camera se revarsa glasul cald al mamei si lumina calda a veiozei. Copilul zambeste si adoarme, leganat de vise, vise de copil.

Copilul iesi din casa pe usa din dos si se uita cu grija in curte. Latra un caine. Cerul intunecat de vata impiedica soarele sa se reverse pe caldaram. Lumina gri invaluia copilul cu tristete. Astazi umbra mea nu va mai juca sotron. Dar eu? Iesirea din gard asteapta. Libertate, strig, si cainele incepe sa latre mai puternic. Sunetul vocii se pierde intre sipcile verzi, si ma incearca un sentiment de spaima. Ce e dincolo de gard? De parca n-as sti! Parcul, prietenii, mingea, infinitul, lumina, misterul. Lumea nu iarta, copile. Astazi gaura nu imi mai sopteste nimic. Te-ai suparat? Nu-mi raspunde.

Alerg pe treptele de piatra. Ma opresc si imi ridic privirea innegurata spre negura cerului si il vad oglindindu-se in mine. Totul se pierde in intuneric. Parcul e pustiu. Iar au intarziat, zau asa… privesc in departare si vad o umbra care sare coarda. Prietenii mei! Alerg catre ea, dar cand o ajung se disperseaza ca un fum. Stai putin, strig, si nu-mi aud vocea. Privesc in jur si mi se pare ceva ciudat. E aceeasi iarba… imi privesc mainile, si ceva parca nu se potriveste. Aud rasete in urma mea, ma intorc, dar vocile raman cu obstinatie undeva in spate… ma trezesc in mijlocul parcului, nu e nimeni… ba da, a aparut soarele, mai puternic si mai aproape ca niciodata. Cerul se micsoreaza si lumea odata cu el, in timp ce fundamentul de ciment goneste spre intuneric. O umbra cu codite si pantaloni scurti se apropie de mine, cu mainile in buzunare. Ce cauti aici? Imi caut prietenii. Ei sunt lumea mea. Nu, tu esti al lumii, si lumea nu iarta. Dar ei… Au murit. Au rezistat si asa mai mult decat de obicei. Incerc sa ii vad fata, dar umbra ramane umbra. Incerc sa ma dau inapoi, dar ma lovesc de sipcile verzi ale gardului. Imi privesc mainile care nu par ale mele, apoi silueta mica din fata mea. Incep sa realizez ce se intampla. Sunt doar un copil, mai incerc sa ingaim. Nu mai esti. Trezeste-te, lumea ta a murit. Acum tu apartii lumii. Ma trezesc, intr-adevar, si afara e intuneric si noapte. A fost un vis, doar un vis, un vis de copil. Dar a fost ultimul.

now that's not right... is it?

You Are Wind

Strong and overpowering A force to be reckoned with, no one dares cross you You have the power to change everything around you You are best known for: your wrath Your dominant state: commanding

What Type of Weather Are You?

________________________________________________________________________

What Your Hands Say About You

You are logical, analytical, and rational. You have good verbal skills. Flexible and broad minded, you can fit in to any situation. There's no telling where your life will take you. Practical and down to earth, you're a doer not a dreamer. You rather get something done than think about it all day. Your emotions tend to be nervous and potent. Your energy - both positive and negative - deeply impacts your life.

What Do Your Hands Say About You?

_________________________________________________________________________________

The Part of You That No One Sees

You are lively, dramatic, and flamboyant. You have an outrageous personality... And you secretly resent anyone who makes you tone it down. Underneath it all, you are driven by your need for attention and acceptance. You need to feel special at all times. You are secretly jealous and occasionally insecure.

What's the Part of You That No One Sees?

cre ca m-au tembelizat quizz-urile

... ce fac doua zile de vacanta din om...

Your Love Element Is Metal

In love, you inspire and respect your partner. For you, love is all about fusing together for one incredible life experience. You attract others with wit and a bit of flash. Your flirting style is defined by making others want and value you. Greatness and optimism are the cornerstones of your love life. You may let go too easily, but you never get weighed down by your past. You connect best with: Earth Avoid: Fire You and another Metal element: will control and smother each other

What Element Is Your Love?

i'm a phoenix baby, so why don't you kill me?

You Are a Phoenix

Driven and ambitious, you tend to acquire material success easily. You have grand schemes - both for your own life and for changing the whole world. You are a great leader, and you have no problem taking the reigns. However, you aren't all business. You also have great talents for performing and visual arts.

What Mythological Creature Are You?