constipatie sociala

Trece vremea si se scurg zilele peste mine, si ma simt ca un somon care incearca sa inoate upstream. Voiam de mult sa mai scriu aici, dar de fiecare data cand zic "hai!", trebuie obligatoriu sa se intample ceva. Deci ce mai e nou pe frontul de est?

Pai acum doua saptamani, frontul de est s-a mutat in vest, la Budapesta. Am mers cu masina pana ne-au sarit capacele, prin Sibiu, Deva (zzzzzz....) si apoi, intr-un final apoteotic si cu multi draci, insasi capitala ungureasca. Mi-e greu sa spun ce anume parere mi-am facut despre acest oras. Poate daca nu ar fi fost totul atat de perfect, m-ar fi impresionat mai putin. Asa, fiind prima excursie non-estivala pe care o intreprind cu tp, imi va ramane in memorie for ever and ever and ever... Hotelul era un micutz jeg, dar plasat asa de bine incat i s-au iertat multe. O camera alba, cu doua paturi alaturate, incomode prin stinghia care ne despartea, o baie care mirosea a sulf, un balcon pe care s-a fumat mult... Mic dejun cu jumari cum numai ungurii pot sa faca, bucatele de grasime pura, atat de bine prajite incat pana si lemmingul le-a mancat cu placere. Cel mai dragut metrou pe care l-am vazut, micut si cu cateva vagonase, ca trenuletul care facea, odata demult, inconjurul parcului copiilor. O strada linistita, cu ambasade, langa una cosmopolita, cu un restaurant cu sushi care ne-a ametit stomacul de placere doua zile la rand. Cheiul si cetatea, luminate frumos, puree de castane, langosi cu usturoi, dragostea de budapesta care trece prin stomac. parcuri imense cu copilasi, catei si inghetata, muzee pe langa care am trecut veseli si insolenti, dar mai ales, si mai ales... zambete si tinut de mana, si glume idioate, si vorbit in germana ca sa uite lemmingul de anumite infirmitati, si multa multa bucurie, cand am descoperit impreuna un oras. Cred ca asta a fost, de fapt, magia acestei excursii. Bucuria impartasita a descoperirii.

Si mai presus de asta... CONCERTUL. Un club dubios, intr-un cartier si mai si, de nu ne dadeam seama daca aia e intrarea principala sau nu. Doua ore de asteptat afara, cu alti douazeci-or-so de rocarashi maghiari care pareau cam plouati. Pai cum, udne e masa aia incredibila de oameni care a terminat biletele la trei zile de la punerea lor in vanzare?! Aveau si ei sa vina. Intre timp, la 8 fix ni s-a permis intrarea in ceea ce tp ma asigura ca este un adevarat templu al concertelor moderne de rockcoae. WigWam-ul m-a impresionat, ce-i drept. Mare cat Baza Militara (RIP), dar mult mai cu cap facut, cu o scena de n-a vazut lemmingu decat la sala palatului, cu doua baruri cu bere ieftina ca aia din utopia, dar cu trei clase peste cacalitate. "n00bi" si "suparati", straini cat de cat, vreo doua grupulete de romani. Multi copii (si cand zic copii, vreau sa zic 10-12 ani), cu parinti/frati, multi oameni maturi (35+). Si multa nesimteala. Nu ai voie cu camera. Nici cu aparatul foto. Nu ai ce merchandise sa cumperi. Dar ia aici un cd cu o melodie de pe albumul care o sa apara el candva in cursul anului. Mda... s-ar parea ca mioriticismul se ia.

Concertul... m-a cutremurat, atat fizic, cand au inceput tobele si basii, cat si pisichic, cand m-am trezit la doi pasi de neshte oameni care face o muzica, frate.... Leave's Eyes au fost o surpriza placuta, cu al lor Alex care si-a castigat un loc in inima mea, cu parul lung si blond si zambetul copilaresc cand toata sala scanda dupa el "hey-hey". de aici si vorba: when in doubt, go "hey hey hey" :D. S-au auzit bine live, mult mai bine decat am putea noi sa speram vreodata, caci sonorizarea romaneasca mai are secole multe de parcurs. Miscare scenica impresionanta, un public care i-a primit cu caldura, un bassist pseudo-roman cam bulversat, pene si apa minerala aruncata in public. O ora de incantare si, daca inchideai ochii, sau macar ti-i atinteai pe Alex, simteai ca esti pe malul marii nordului, privind un sat intreg de vikingi care urmau sa brave the cold ocean waters, discover new lands and rule the world.

Apoi... 45 de minute de pauza, de ameteala, si nici nu mi-am dat seama cand a aparut nenea youngblood pe scena. Din acel moment si pana cand m-am trezit din hipnoza si l-am tras pe tp dupa mine, parca nici nu mai stiu ce s-a intamplat. Amintiri fragmentate, cu picuri de sudoare sarind din barbutza lui khan, cu simonica, cu o sala de aprox. 1000 de oameni care cantau toate versurile. cu solo-uri la toate instrumentele, care ne-au lasati mesmerized. cu multa dragoste pentru o muzica care ma vrajeste si ma misca, si ma joaca cum vrea ea.

Aceasta a fost "marea aventura a porcusorului de lemming", care a calatorit 900 de kilometri ca sa vada niste kameloti care, intr-o ora si un pic, au facut lumea sa para mai frumoasa. restecpa, oameni buni.

_______________________________________________________________________________

week-endul trecut, munte cu impactul. 7 ore de mers cu autocarul, cocotat pe niste serpentine ametitoare. oameni frumosi, ras mult, mafia, lupi pufosi, urcat munte prin zapada care ne ajungea pana la genunchi, o tabara unde imi doresc sa revin. copii care mi-au cazut cu tronc, care m-au scos din fumurile si pretentiile pe care nici nu observasem ca le am. dragoste multa pentru oameni, in general.

__________________________________________________________________________________

peste doua weekenduri, mare cu impactul. :)) nu cred ca ma crede cineva cand zic ca plecarile astea sunt in interes de servici. lemmingul se maturizeaza si emancipeaza... bullshite! imi doresc sa fiu mereu asa de fericita, si sa ma simt asa de implinita ca acum. imi doresc ca publicul sa fie mereu asa de primitor cum a fost la ultimele piese de tf, daca nu mai mult de atat. imi doresc sa vina sute de oameni la festival, sa ne facem auziti si intelesi si sa dobandim ceea ce cautam din partea celor din jur: sa le pese. sa se implice. sa arate ca nu sunt in viata degeaba. pentru ca altfel, ar fi prea mult de suportat, gandul ca cei carora le pasa dispar prea repede, iar cei care nu se agita de nici un fel traiesc fericiti in locul lor. viva la revolucion! sau, cu alte cuvinte: ESTI SPECTATOR? FA, NAIBII, CEVA. IA ARTITUDINE!