his breath
his smile
his scent
his eyes
the way he tilts his head when he looks at me
the way light catches his eyes as he laughs
the way he moves his ears
the touch and taste of his lips
the colour of his skin
the sound of his voice

fall

ce fac? ma simt ciudat. din nou, acel sentiment ca traiesc viata altcuiva. e din cauza watermark-ului care imi este in continuare cel mai dulce drog (ironic ca tocmai carcasa ei s-a spart), si a luminii de inceput de toamna. mai lipseste doar el ca sa fie bine.



imi miros mainile vag a tigari si a sapun, dar nu vreau sa fumez. ma intreb cate alte dupa-amiezi de toamna au mai trecut astfel, citind si ascultand cursul apelor cantat de irlandeza, in aceasta camera in care petrec din ce in ce mai putin timp. or sa mai fie si altele. intr-un fel e cum zicea pratchett: zilele sunt mereu altele, dar noaptea e aceeasi, veche de milenii. asa e dupa-amiaza de toamna, veche de ani pentru mine. o reiau de unde am lasat-o anul trecut.

toamna nu-i ca vara... mare adevar. culorile sunt mai curate, iar lumina e diferita. vara esti copt de praf si cretinoizat de caldura. toamna te ametesc doar mustul si amintirile.
once, as my heart remembers, all the stars were fallen embers, once, when night was forever, i was with you.